Liviu Cangeopol

Liviu Cangeopol s-a alăturat Grupului de la Iaşi în aprilie 1988. Avea 32 de ani şi studiase Literele. Işi deschisese împreună cu doi prieteni (Dorel Voroneanu şi Cristi Delcea, ultimul emigrat in SUA), un studio de înregistrări în strada Vasile Alecsandri; era un fel de afacere privată, "patronată" de Cooperativa "Constructorul", cu care micii întreprinzători încheiau contractele. Prin 1984 a deschis prima videotecă din Iaşi. Cangeopol difuza filme "capitaliste" - unele contestatare, printre care "Clasa muncitoare merge in paradis" - dublate de Dan Alexe, care, refuzând repartiţia ca şi profesor într-un sat din Buzău, a trăit tot din slujbe de ocazie până in 1988, când a fugit din ţară.

"Fii mulţumit, Domnule Ceauşescu: vei rămâne in istorie!", a fost titlul sub care interviul acordat de Liviu Cangeopol apărea la 5 aprilie 1988 în Libération, interviu difuzat o zi mai târziu la Europa Liberă. Două săptămâni mai târziu este reţinut de Securitate pentru 24 de ore. Evenimentele care au urmat l-au introdus pe Liviu Cangeopol in istoria României.

Liviu Cangeopol a emigrat şi este stabilit in SUA din 1989. A locuit la New York primii 11 ani, după care, împreună cu soţia Lidia Cangeopol şi cei trei copii, s-a mutat în Atlanta, Georgia. La New York, Liviu a fost unul dintre cei mai renumiţi ziarişti şi scriitori români din exil. A publicat timp de 11 ani săptămână de săptămână articole caustice şi la obiect la adresa conducerii Romaniei post-revoluţionare. Timp de 15 ani de la revoluţie, Liviu nu a dat nici un semn cum că ar putea fi vreodată corupt sau cumpărat. Din cauza viziunii sale radicale la adresa situaţiei din România, Liviu Cangeopol continuă şi azi să fie un autor interzis în marile cotidiane ale patriei. În ultimii ani, Liviu a studiat contabilitate (4 ani) şi azi lucrează în domeniu, dar colaborează încă la două publicaţii, New York Magazin şi Romanian Times, Portland, Oregon.

text preluat de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Cangeopol

Grigore L. Culian

Grigore Culian s-a născut la 22 aprilie 1952 în Bucureşti. Tatăl, Hampartum Culian, fost deţinut politic, s-a născut la Batumi, Armenia în anul 1918 şi a decedat în septembrie 1996 la Bucureşti. Mama, Zamfira Culian e născută la Buhăesti, jud. Vaslui si este recăsătorită cu Heilpern Gerson, alături de care trăieşte şi astăzi în Israel. Soţia, Tudoriţa "Bibi" Culian (cu care este căsătorit de 30 de ani), născută în 1954 la Bucureşti, a fost componentă a echipelor reprezentative de handbal (junioare, tineret şi senioare) ale României, pentru care a jucat peste 80 de meciuri internaţionale. Împreună au o fiică, Andreea Maria Culian, născută în 1977 la Bucureşti, absolventă a New York University - Stern Business School, actualmente director de marketing la Dresdener Bank din New York şi asistent în relaţiile instituţiei financiare amintite cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.

Grigore Culian este absolvent al Liceului "C. A. Rosetti" şi al Scolii Populare de Artă din Bucureşti - secţia contrabas. În perioada 1975-1989 activează ca artist liber-profesionist (cu atestat solist instrumentist categoria I) în mai multe formaţii de muzică pop cu care întreprinde turnee artistice în ţară şi în străinătate (Cehoslovacia, Ungaria, RDG, RFG etc.). La 20 februarie 1989 cere azil politic în SUA , cerere aprobată de oficialităţile americane cu statutul "political asylum granted". În România nu a fost membru al Partidului Comunist Român sau al altor organizaţii politice. Acceptat în SUA, activează ca instrumentist în mai multe formaţii de jazz americane şi concomitent lucrează ca redactor la săptămânalul de limbă română "Micro Magazin" (1993-1995). Termină un curs de jurnalism (Publishing Management) la cotidianul american "The New York Times". La 4 aprilie 1997 fondează - împreună cu fiica, Andreea Maria - săptămânalul de limbă română "New York Magazin", unde activează şi astăzi ca preşedinte şi editor. 

Paul Goma

In mai 1952, Paul Goma, elev in clasa a X-a la liceul "Gh. Lazar", este "convocat" la Securitatea din Sibiu si "retinut" opt zile, dupa care este exmatriculat din toate scolile din tara. Reuseste sa se inscrie in liceul "Radu Negru" din Fagaras, pe care il absolva in iunie 1953. In 1954 sustine simultan examene de admitere la Universitatea din Bucuresti (filologie, romana) si la Institutul de literatura si critica literara "Mihai Eminescu". Reuseste la amindoua, alegind Institutul. Din toamna anul 1955, incep conflicte la seminarii si cursuri cu Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafita, T.G.Marinescu, M.Novicov. In iunie 1956 este "judecat" la rectoratul Universitatii. Astfel ia nastere "cazul Goma". Dupa revolutia maghiara din octombrie 1956 hotaraste sa predea carnetul U.T.M., in semn de protest. In noiembrie acelasi an este arestat, fiind acuzat de... tentativa de organizare de manifestatie ostila

In martie anul urmator este condamnat la 2 ani de inchisoare corectionala. Urmeaza inchisorile Jilava si Gherla. In noiembrie 1958 este "liberat" si trimis (sub escorta) "pentru 36 de luni domiciliu obligatoriu" in satul Latesti, raionul Fetesti. La expirarea termenului i se prelungeste "domiciliul obligatoriu" cu inca 24 de luni. In perioada 1963-65 lucreaza la Buhusi, Rupea, Fagaras, Brasov. Neputindu-se reinmatricula in anul III, in vara lui 1965 da examen de admitere la Facultatea de filologie a Universitatii din Bucuresti.

In 1966 depune la E.S.P.L.A. romanul "Ostinato"; la sfirsitul anului debuteaza in "Luceafarul" cu povestirea "Cind tace toba" (titlu dat de redactie). In vara anului 1967 a fost trimisa in Occident prima varianta a romanului Ostinato. In 7 august 1968 se casatoreste cu Ana Maria Navodaru.

In zilele invadarii Cehoslovaciei are loc lansarea volumului de debut "Camera de alaturi". La sfirsitul lunii august 1968, la Uniunea Scriitorilor, are loc sedinta de primire in partid a unor tineri scriitori, intre care Mariana Costescu, Aurel Dragos Munteanu, Adrian Paunescu, Al.Ivasiuc, Paul Goma. In tot cursul anului 1969 este "judecat" la Uniunea Scriitorilor: un scriitor roman, " mai ales cind este un necunoscut", "nu are dreptul sa se comporte ca si cum ar fi singur pe lume", avindu-se in vedere amenintarea sa de a publica Ostinato in Occident. In aprilie 1970 preda romanul "Usa" editurii Carte Romaneasca, care este insa respinsa de Marin Preda si Mihai Gafita, ca urmare a "decodificarii" in doua personaje din carte a celor doi Ceausescu; ulterior si manuscrisul acestui roman este trimis in Occident. In octombrie 1971 apare in limba germana, la "Suhrkamp Verlag", romanul Ostinato. La tirgul de carte din acel an de la Frankfurt am Main, Paul Goma apare la stand cu acest roman - "carte interzisa in Romania". Imediat Dumitru Popescu propune excluderea din partid a lui Paul Goma - pentru ca "a pus in mina dusmanului o arma cu care sa loveasca in patria noastra". Il ataca Eugen Barbu, Titus Popovici, Dinu Sararu; il apara: Mihai Novicov, Ion Lancranjan, Mihai Ungheanu, Darie Novaceanu...

In aceeasi editura vest-germana, in 1972 apare romanul Usa, reluat in 1974, in franceza,la Gallimard. Prin aceste carti Paul Goma intra in circuitul european, ajungind la cunoscutele conflicte cu autoritatile comuniste de la Bucuresti, culminind cu "miscarea 77" si soldate cu arestarea, iar, ulterior, "expulzarea" sa. La 20 noiembrie 1977, Paul Goma, impreuna cu sotia sa si copilul ajung la Paris cu pasapoarte turistice, cerind imediat azil politic.

Abia dupa revolutie i se publica si in Romania cartile. Apar periodic articole semnate de PG in revista Vatra, Familia, Timpul. Romania Literara il boicoteaza consecvent din cauza conflictului personal cu Nicolae Manolescu, ziarul Cotidianul publica citiva ani de-a rindul saptaminal, pe ultima pagina, tablete semnate de PG. Mai apar si in publicatia Curentul citeva articole, dar numai la inceputul aparitiei ziarului.

Volume publicate:

• Camera de alaturi (in limba româna - 1968)
• Ostinato (germana - 1971, franceza, olandeza- 1974, româna - 1992)
• Usa noastra ce de toate zilele (germana - 1972, franceza - 1972, româna - 1991)
• Gherla (franceza - 1976, suedeza - 1978, româna - 1990)
• In cerc (franceza - 1977, româna - 1995)
• Garda inversa (franceza - 1979, româna - 1997)
• Culoarea curcubeului (franceza - 1979, olandeza - 1980, româna - 1990)
• Patimile dupa Pitesti (franceza - 1981, germana - 1984, olandeza - 1985, româna - 1990, 1999)
• Chassee-croise (franceza - 1983, româna - 1991 Humanitas) Soldatul ciinelui
• Bonifacia (franceza - 1986, româna - 1993)
• Din Calidor ( franceza - 1987, româna - 1989, 1995, My Childhood at the Gate of Unrest: A Romanian Memoir, engleza - 1990
• Arta refugii (franceza - 1990, româna - 1991,1995 la Chisinau, ed Basarabia)
• Astra (franceza - 1992, româna - 1992)
• Sabina (româna - 1991, franceza - 1993)
• Adameva ( "Loreley", Iasi - 1995)
• Amnezia la români ("Litera" - 1995)
• Scrisori intredeschise - singur impotriva lor (Multiprint "Familia", Oradea - 19950
• Justa (româna, "Nemira", Bucuresti - 1995)
• Jurnal (3 vol (româna "Nemira"- 1997, vol.IV )
• Garda inversa (româna, "Univers" - 1997)
• Altina - gradina scufundata (româna - 1998 aparuta la Chisinau, editura Cartier)
• Jurnalul unui jurnal, Dacia, 1998
• Scrisuri ("Nemira", Bucuresti, Aproape tot ce a produs în lumea scrisului cu exceptia literaturii: articole, scrisori, pagini inedite de jurnal, comentarii, dialoguri (începînd din 1972 pînă în 1998) ale lui PG într-un volum de 628 de pagini, lansat in ianuarie 2000)

text preluat de la http://www.ournet.md/~paulgoma/pgbiografie.html

Victor Nicolae

Comedia "Vrăjitoarea Cik... la circ", 1986, i s-a jucat la Teatrul Naţional Cluj şi Teatrul Municipal Ploieşti. Romanul "Gigantica" a apărut la Editura Dacia în 1988.

A scris în întregime şi a editat revista "Eşafodul", 1991. "Satyricon", Teatrul Naţional Târgu-Mureş, primeşte Premiul UNITER pentru "Cel mai bun spectacol al anului 1994", având la bază scenariul său după cartea lui Petronius. Au urmat "Thyl Ulenspiegel", după Charles de Coster, la Teatrul Naţional Cluj, 1995 şi "Tamerlan cel Mare", versiune scenică după Christopher Marlowe, în stagiunea 1995-1996, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Romanul "Lupii din colivie", interzis de cenzură în 1987, a apărut în 2002 la Editura Cogito. În volumul "Raportul Iona", 2005, Editura Cogito, semnează amplul dosar "Ninive, extremă urgenţă!"

Gabriel Pleşea

De la traduceri de eseuri, poezii, proză scurtă şi romane publicate în ţară în perioada 1970 - 1974 (in reviste literare precum Ramuri, Secolul 20, Romanian Review, Tribuna, Viaţa Romanească şi la editura Albatros), Gabriel Plesea şi-a extins, mai ales după 1991, aria preocupărilor literare şi publicistice, apărându-i trei romane, o culegere de prezentări de scriitori americani contemporani, o alta cu prezentări de scriitori români la New York, precum şi două volume cu selecţii reprezentative de corespondenţe de la New York.

In domeniul publicisticii Gabriel Plesea a scris o suită întreagă de corespondenţe pe teme literar-artistice, adresate revistelor literare Jurnalul Literar şi Luceafărul din Bucureşti. Din martie 1993 semnează corespondenţe speciale pentru cotidianul România libera, în principal de la sediul Organizaţiei Natiunilor Unite. In prezent contribuie frecvent şi la saptămânalul de limba română New York Magazin, după ce un număr de ani a publicat în Lumea Liberă Românească, din New York, şi la revista lunară de cultură şi politică Dorul, din Danemarca.

Romane publicate: "Aruncă pâinea ta pe ape", 1994 (versiunea românească a romanului, scris în engleză, "Bitter Be Thy Bread", New York, 1989), "Imposibila reîntoarcere", 1996, "Dosarul cu bârfe", 2000, "Trilogia exilului", 2002, reuneşte într-un singur volum cele trei romane publicate anterior; Corespondenţe literare: (în volum) "Scriitori americani contemporani", 1997; Istorie şi critica literară: "Scriitori români la New York", 1998, (distins cu Premiul Neptun al Întâlnirilor Scriitorilor Români din Întreaga Lume, iunie 1999); Articole (în volum): "Corespondenţe din New York", 1999, "Concordia ca necesitate înţeleasă", 2001, "Reporter la New York", 2004; Traduceri: Charles Dickens (Impresii din Italia), 1997, Michael Impey (Imaginea iubitei în poezia lui Tudor Arghezi), 1974, Edgar Rice Burroughs (Întoarcerea lui Tarzan), 1973 & 1993, 5 Povesti cu cowboy - povestiri de O'Henry, Stephen Crane, John Graves (în colaborare), 1972, Piet Hein (Grook-uri).

text preluat de la http://gabrielplesea.net/gphome.htm

Valerian Stan

Din cauza opiniilor şi comentariilor mele contrare regimului comunist, dar şi a faptului că fratele meu era preot, nu mi-a fost permis să urmez cursurile Academiei militare şi nici cele ale Facultăţii de istorie (la Facultatea de istorie, rigorile politicii "de cadre" ale vremii mi-au fost aplicate, prin depunctarea lucrărilor scrise, cu concursul profesoarei Zoe Petre - fosta consilieră principală a preşedintelui Emil Constantinescu). Am fost membru al Partidului Comunist Român. Nu am fost agent, colaborator sau informator al Securităţii. Opiniile şi comentariile mele contrare regimului comunist erau în atenţia comandanţilor militari şi a ofiţerilor de Securitate din unităţile din care am făcut parte. În vara anului 1986, de exemplu, comandatul unităţii - Regimentul 2 Mecanizat din Bucuresti (maiorul Gheorghe Carp) - m-a acuzat în public de "atitudine duşmănoasă faţă de conducerea Partidului" şi m-a ameninţat că "ştim bine asta şi noi, şi organele care trebuie să ştie". Ofiţer de Securitate era căpitanul Marian David (după 1990, l-am întâlnit o dată, întâmplător, în urmă cu trei sau patru ani, şi am rămas cu impresia că lucra tot în serviciile secrete). În decembrie 1989, Gheorghe Carp a fost comandantul Diviziei 1 Mecanizată, care a participat la reprimarea revoluţionarilor din Bucureşti. După 1989, el a ajuns general şi a ocupat poziţii importante în cadrul Ministerului de Interne, mai ales în guvernarea Constantinescu-CDR. În 2005, în urma mai multor acuzaţii de corupţie, a fost trecut în rezervă. Din cauza atitudinii mele faţă de regimul comunist, precum şi a refuzului de a colabora cu Securitatea, în anul 1986, sub pretextul reducerii la nivel naţional a cheltuielilor militare, am fost mutat din garnizoana Bucureşti, într-o funcţie inferioară, într-o unitate militară din comuna Mihai Bravu (la 40 de kilometri de Capitală). În doi dintre anii în care am fost ofiţer, am fost detaşat, câte trei luni, ca "asesor popular" la Tribunalul militar Bucureşti (aceste detaşări se făceau la ordin, practic asemănător celor la "munci agricole" ori în "economia naţională"). Nu am participat la judecarea vreunui caz "politic".  

După 1989, pe parcursul anului 1990, am militat - alături de alţi ofiţeri tineri, aparţinând mai ales Comitetului de acţiune pentru democratizarea armatei (CADA) - pentru depolitizarea şi modernizarea armatei şi pentru clarificarea implicării unor responsabili militari, în decembrie 1989, în acţiuni armate împotriva manifestanţilor revoluţionari. Din această cauză, la 17 noiembrie 1990 am fost trecut în rezervă de ministrul Apărării, Victor Athanasie Stănculescu. Ulterior, în cursul anului 1999, generalul Stănculescu şi un alt înalt responsabil militar, generalul Mihai Chiţac, aveau să fie găsiţi vinovaţi de către justiţie pentru implicarea în reprimarea revoluţiei de la Timişoara şi condamnaţi la câte 15 ani de închisoare. Pentru că în perspectiva anunţatului miting al Alianţei Civice din 15 noiembrie 1990, batalionul de infanterie din care făceam parte urma să organizeze o formaţie care să intervină "la nevoie", am solicitat comandantului unităţii - printr-un raport scris - să nu mă desemneze să comand, aşa cum se intenţiona, o asemenea subunitate. Este foarte probabil că acest fapt a contat şi el în trecerea mea în rezervă.

După plecarea din armată, m-am alăturat celor care iniţiaseră şi începuseră să organizeze Alianţa Civică (AC). De la sfârşitul anului 1990, am activat în structurile centrale, organizatorice şi de decizie ale AC, în cadrul cărora am îndeplinit succesiv diferite responsabilităţi - secretar, vicepreşedinte, preşedinte executiv şi preşedinte al organizaţiei. În luna mai 2000, m-am retras din Alianţa Civică. Am decis astfel după ce îmi devenise evident că, din motive care nu mi-au fost niciodată foarte clare, liderii cei mai influenţi ai AC abandonaseră atitudinea combativă de până atunci faţă de "clasa politică". Timp de circa şase ani de la constituire, AC fusese organizaţia cea mai reprezentativă şi mai credibilă a "societăţii civile" datorită, în bună măsură, militantismului liderilor săi.

Din anul 1993 şi până în 2004 am activat în cadrul Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH) - am fost director de programe şi vicepreşedinte al organizaţiei. În perioada aprilie-octombrie 2004, am lucrat ca director de programe în cadrul organizaţiei neguvernamentale Institutul pentru Politici Publice (IPP). Din ianuarie 2005, sunt membru al Consiliului Director al Centrului de Resurse Juridice (CRJ). Sunt autor/co-autor al unor studii, rapoarte şi analize, cele mai multe realizate în cadrul unor programe ale organizaţiilor neguvernamentale cu care am lucrat. 

În anul 1997, am funcţionat timp de opt luni ca secretar de stat, şef al Departamentului de control al Guvernului Victor Ciorbea. Verificările pe care le-am coordonat în această calitate au vizat şi un număr de nereguli ale unora dintre înalţii demnitari aparţinând coaliţiei guvernamentale - înstrăinarea în condiţii nelegale a unei părţi din patrimoniul flotei maritime (dosarul "Petroklav"/Traian Băsescu şi alţii), ocuparea ori însuşirea abuzivă a unor locuinţe din fondul locativ special al statului etc.). Faptul acesta a dus, în cele din urmă, la revocarea mea din funcţie, în urma presiunilor făcute de cei vizaţi de verificările Departamentului de Control. Ulterior, după circa şase luni, primul-ministru avea să-şi asume public decizia pe care a luat-o drept "cea de-a doua mare eroare a mandatului său" - "făcută sub presiunea politică a Partidului Democrat" (condus de Petre Roman - nota mea) "şi a preşedintelui Emil Constantinescu". În primăvara anului 2002, Traian Băsescu, vicepreşedinte al PD şi ministrul al Transporturilor la data demiterii mele, a calificat cele întâmplate drept "un incident regretabil".

După 1989, am colaborat la mai multe publicaţii, din ţară sau exil - "România liberă", "Alianţa Civică", "Cotidianul" (noiembrie 1998-octombrie 2004), "Bursa", "Lumea liberă" (noiembrie 2000-februarie 2003) şi "New York Magazin" (din februarie 2003). 

Secţiunea de "Documente", textul "Argument" din prima pagină, dar şi unele articole pe care le-am publicat după 1998 (şi care sunt postate pe această pagină) cuprind şi ele un număr de date biografice. Trei dintre textele mai relevante sub acest aspect sunt: "Cerere de chemare în judecată a lui Emil Constantinescu", "Cerere de chemare în judecată a lui Dan Pavel" (secţiunea "Documente"), respectiv "Pe culmile absurdului. În <dialog> cu Gabriel Andreescu", postat în secţiunea "Publicistică" - anul 2005, lunile octombrie-noiembrie. 

¹Co-autor al Rapoartelor anuale ale APADOR-CH privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în România (1994-2003); rapoarte si studii in Revista Romana de Drepturile Omului, privind drepturile si libertatile fundamentale si transparenţa şi integritatea actului de administraţie publică (1994-2003); co-autor al Studiului "Restituirea proprietăţilor confiscate abuziv de statul român: legislaţie şi practică" (APADOR-CH, mai 2001); co-autor al Studiului de evaluare legislativă şi instituţională "Sistemul penitenciar românesc şi normele internaţionale în materie" (CRJ, noiembrie 2002); Analiza "Conflictele de interese şi integritatea publică" (Fundaţia pentru o Societate Deschisă - FSD, ianuarie 2003); Analiza "Legea anti-corupţie nr 161/2003 - primele luni de după adoptare" (IPP, septembrie 2003); Raport de monitorizare "Parlamentarii si conflictele lor de interese - intre lege si practica" (IPP, martie 2004); Analiză "Aplicarea legislatiei anticoruptie la nivelul Parlamentului si Guvernului Romaniei" (FSD, mai 2004 si septembrie 2004); Analiză privind "Deficientele legislatiei anticoruptie din Romania" (FSD, noiembrie 2004); co-autor al Studiului "Politica pe bani publici (IPP, aprilie 2004); co-autor al "Ghidului practic privind finantarea partidelor si activitatilor politice" (IPP, mai 2004); co-autor al Raportului "Alegerile locale 2004 - o lectie politica" (IPP, iulie 2004); co-autor al Studiului "Guvernare transparenta si participativa" (IPP, septembrie 2004); co-autor al "Ghidului anticorupţie" (CRJ, mai 2005); Analiza "La corruption en Roumanie: Un mal systémique" (Géopolitique - Revue de l'Institut International de Géopolitique, no. 90/2005); co-autor al Studiului "Agenţiile publice: concept, funcţii, costuri" (FSD, septembrie 2005); autor al Sudiului "Administraţia publică - în faţa testului european" (FSD, martie 2006); co-autor al documentului "Brief assessment on Romania's compliance with some critical European Union requirements" (FSD, CRJ, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi - aprilie 2006)

text preluat de la http://www.valerianstan.ro